În sinaxare sunt multe categorii de sfinţi. Sunt unii care s-au botezat la o vârstă adultă, alţii care, deşi botezaţi din fragedă pruncie, după o viaţă plină de păcate, s-au pocăit şi au dobândit în partea a doua a vieţii cununa sfinţeniei. O categorie aparte de sfinţi o reprezintă cei care încă de la naştere s-au arătat a fi plini de Duhul Sfânt.

Pentru unii (mai ales pentru cei şovăielnici în credinţă) pare un lucru greu de crezut că ar putea să existe copii cu viaţă sfântă încă de la concepere. Că un bebeluş poate alege să primească a fi alăptat doar din sânul drept al maicii sale. Sau să fie atât de postitor încât să nu primească a fi alăptat nici măcar din acest sân dacă mama a mâncat carne sau a băut vin. Şi totuşi, aşa a fost în cazul Sfântului Simeon (trăitor în Antiohia veacului VI), ale cărui moaşte se află în zilele acestea la Iaşi, alături de cele ale Sfintei Cuvioase Parascheva. E un lucru greu de acceptat pentru mentalitatea omului de astăzi faptul că un copilaş ar putea să aibă un asemenea comportament. Asta pentru că există concepţia că, până nu începe să vorbească şi să aibă o comunicare raţională, un copil e un soi de "animăluţ de casă", complet neputincios. Mai exact, nu este tratat ca o persoană. (Ca o paranteză: deloc întâmplător, trăim în epoca în care doi specialişti în bioetică medicală au îndrăznit să facă o propunere şocantă, într-o revistă medicală prestigioasă, aceea de a se permite eutanasierea copiilor bolnavi în primele luni de după naştere, argumentând că aceştia n-ar fi încă persoane, după cum - în concepţia lor - nici fetusul nu este!).

Aşadar, cum este posibil ca un bebeluş de doar câteva zile sau luni să poată face astfel de alegeri? De ce nu au toţii copiii născuţi comportamente de genul acesta, ci doar unii? Pentru a răspunde la aceste întrebări, este nevoie să înţelegem un lucru esenţial: există o legătură extrem