Fotbalul s-a globalizat şi a devenit o adevărată industrie. Dacă în urmă cu 40 de ani, meciurile din competiţiile europene se disputau care la prânz, care seara, astăzi toate au loc în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră.

Până şi competiţiile interne se desfăşoară după calendarul UEFA sau FIFA, şi mă refer la etapele de cupă, să nu mai vorbim de meciurile din preliminarii europene sau mondiale. O disciplină tipic nemţească, fără de care nu am avea parte de atâtea meciuri televizate într-un timp atât de scurt.

Aseară, ne-am fi aşteptat să trecem de Andora la pas. Să înscriem cât mai multe goluri, în perspectiva ultimei etape a acestor preliminarii pentru Campionatul Mondial de la Rio. Selecţionerul promitea şapte-opt, bazându-se pe experienţa jucătorilor noştri, pe dorinţa lor de a nu mai fi catalogaţi drept „Generaţia ratată“.

Cu ocazii cu tot, scorul ar fi putut fi cel avansat de Piţurcă. În realitate, a fost doar 4-0, cu un chinuit 1-0 la pauză. Bun şi ăsta, în condiţiile în care Torje face tuşa prin Spania, dar la naţională e titular de drept, Marica, în loc să se pregătească, a umblat toată vara să-şi găsească echipă în Europa, iar Chiricheş încă nu pare adaptat la rigorile fotbalului englezesc.

Marţea viitoare stăm la mâna olandezilor care, cu excepţia unui accident, pe unde ne-a prins ne-a tras-o ca pe maidan. Spre exemplu, din cele 12 goluri încasate în actualele preliminarii, opt sunt dedicaţii olandeze. Dacă batavii pierd în faţa Turciei, ceea ce nu ar fi de mirare, noi suntem condamnaţi să învingem Estonia la Bucureşti la o diferenţă cât mai consistentă. De la cinci goluri în sus. Nimic imposibil, în condiţiile în care în echipă ar mai fi un Hagi, un Ilie Dumitrescu, un Gabi Balint, un Gică Popescu, iar echipa să fie condusă de un Emeric Ienei sau Anghel Iordănescu.

Dar nici în condiţiile în care vom reuşi