Autostrăzile din New York vor avea o bandă specială unde şoferii vor putea trimite mesaje şi vorbi la telefon, măsură prin care autorităţile vor să prevină accidentele produse din această cauză, potrivit unui anunţ al guvernatorului New York-ului, Andrew Cuomo, citat de aotos. aol.com.
“New York-ul continuă să folosească orice instrument pe care îl are la îndemână să combată scrierea mesajelor în timpul şofatului. Vom avea o bandă specială unde şoferii să poată scrie şi trimite mesaje”, a spus Cuomo.
Banda specială „texting zone” va folosi infrastructura existentă, zonele de parcare şi de odihnă de pe autostrăzi, încurajând astfel şoferii să iasă de pe drumul principal înainte de a folosi telefoanele mobile. Această bandă specială va fi semnalizată de-a lungul tuturor autostrăzilor din New York.
Anunţul autorităţilor din New York de înfiinţare a unei benzi speciale pentru utilizarea telefoanelor reprezintă un pas important în combaterea utilizării acestor dispozitive la volan. Cu câteva luni în urmă, autorităţile foloseau un SUV sub acoperire, mai înalt decât maşinile obişnuite, care permitea poliţiştilor să-i vadă pe şoferii care foloseau telefoane mobile. Această metodă s-a dovedit a fi eficientă, peste 20.000 de şoferi fiind amendaţi vara trecută.
Datele furnizate de Departamentul de Transport (DOT) şi Administraţia transportului în siguranţă pe autostrăzi (NHTSA) din America arată în 2011, cele mai recente date disponibile, 10% din accidentele fatale şi 17% din cele cu răniţi au fost cauzate de distracţii ale conducătorilor auto în timpul şofatului.
Autostrăzile din New York vor avea o bandă specială unde şoferii vor putea trimite mesaje şi vorbi la telefon, măsură prin care autorităţile vor să prevină accidentele produse din această cauză, potrivit unui anunţ al guvernatorului New York-ului, Andrew Cuom