1. Comentatorul dezamăgit.
Imaginați-vă fața dojenitoare a profei de Chimie cînd, pentru a zecea oară în semestrul ăla, îi spuneți că moartea v-a răpit un bunic drag, cel care practic v-a crescut, cel care (nefiind din Vaslui) v-a fost ca un tată.
Comentează de genul:
"Acuma chiar exagerați".
"Eu înțeleg, umor, dar așa ceva nu se face".
"E ultima oară cînd mai intru la voi pe site".
Tonul este al unei neveste care ți-a trecut multe cu vederea, dar care acum te prinde cu soră-sa și cu maică-sa în pat. Iar pe bunică-sa, asemeni lui Oancea, ai pus-o să se uită.
2. Comentatorul genial.
"Nici eu nu puteam s-o zic mai bine"
"Genial. Parcă aș fi scris-o eu!"
Omul e profund impresionat. De el, evident, știa că e foarte bun, extraordinar, genial, dar din partea ta chiar nu se aștepta. Mai degrabă l-ar fi văzut pe Vosganian ridicînd Cupa Nobel pentru literatură, pe Bianca Drăgușanu în funcția de Mare Stareță la Agapia, echipa națională într-un avion cu destinația Brazilia, decît pe tine scriind un articol ca ăla.
3.Comentatorul versat. E cel care îi apostrofează pe ceilalți comentatori: "Aici e un site de umor, bă!", "Vezi că te-ai rătăcit, voiai să ajungi pe Cancan", "Aici e Cațavencii, caterincă!"
Of, cîteodată are așa un aer de cîine care se pișă însemnîndu-și teritoriul sau de primul din neamul lui care nu poartă sadalele cu șosete și se întoarce în sat de la București să le povestească ce mișto e pe National Arena.
4. Comentatorul superior, arogant. Are o singură replică: "Slăbuț". Rar, foarte rar, cînd e fericit și vrea să fie sociabil, să împartă cu tine bucuria împlinirii și-a frumuseții vieții, adaugă: "Mai încercați".
Rămîi așa cu un sentiment nasol: Plm, să scriu mai bine, că poate intră ăsta iar și vede că nu am progresat deloc!
1. Comentatorul dezamă
