Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OPERAȚUNEA "cardul de sănătate" ÎMBOGĂȚEȘTE Poşta. CONTRE între președintele CNAS și ministrul Sănătății

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

În loc să fie distribuite în cabinetele medicilor de familie, acolo unde ar trebui să fie şi activate, cardurile fac "gaură" la buget. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

Cardul de sănătate va fi distribuit cetăţenilor exclusiv prin poştă, potrivit unui proiect lansat pentru a doua oară în dezbatere publică de Ministerul Sănătăţii. Varianta iniţială prevedea şi posibilitatea ca documentele să fie disribuite prin primării.

Soluţia este una de compromis, după ce medicii de familie au refuzat categoric să facă acest lucru, aşa cum prevede acum legea. Nota de plată va trece de 13 milioane de euro şi va fi plătită de CNAS, din banii pacienţilor.

Contre între şeful CNAS şi Eugen Nicolăescu

Oficialii din Sănătate au avut încă de la început poziţii divergente pe acest subiect. Dacă preşedintele CNAS se declara împotriva cheltuirii banilor asiguraţilor pe servicii de curierat, ministrul Sănătăţii s-a dovedit a fi un aliat de nădejde al medicilor de familie. "Nu pot fi de acord să cheltuim milioane de euro din banii bolnavilor de cancer, ai spitalelor şi chiar ai medicilor de familie, pentru a plăti servicii poştale, în condiţiile în care medicii trebuie oricum să activeze cardurile de sănătate", declara Cristian Buşoi la preluarea mandatului.

Deşi s-a conformat deciziei Ministerului Sănătăţii, preşedintele CNAS a atras atenţia, zilele trecute, asupra costurilor. "Am făcut o propunere de modificare a Legii 95 în urma refuzului categoric al medicilor. Cred că soluţia finală va fi aceea cu serviciile poştale, în momentul în care Legea 95 va fi modificată. Vorbim de o sumă apreciabilă, de câteva milioane de euro, ce va trebui susţinută din bugetul României".

Încă o "lovitură" din partea medicilor

După ce s-au văzut degrevaţi şi de sarcina distribuirii cardurilor, medicii de familie nu confirmă nici dacă vor activa documentele. Discuţiile legate de introduce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°