Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine foloseşte metodele lui Năstase, va ieşi din politică precum Năstase!

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

Este suficient că ministrul justiţiei şi procurorul general şi-au retras numirile iniţiale făcute pentru şefia celei mai importante secţii din DNA pentru a stinge scandalul revocărilor lui Papici şi Alexandru? Nu! Cei doi trebuie să îşi dea demisia, iar dacă ei nu o fac, să le fie cerută.

De ce? Pentru că, prin modul în care acţiunile lor vor fi reflectate în raportul MCV, au periclitat grav un obiectiv naţional, intrarea în spaţiul Schengen. Dar şi pentru că au pus din nou sub semnul întrebării încrederea în două instituţii care în ultimii ani reuşiseră să elimine multe dintre dubiile care planau asupra lor. Au mai rămas unele legate de eficienţă şi profesionalism, dar, cu excepţia mandatului Pivniceru, au dispărut cele privind onestitatea şi bunele intenţii ale şefilor lor.

Pentru românii care ştiu cât de importante şi greu obţinute sunt progresele înregistrate în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt dar şi pentru partenerii externi, Niţu şi Cazanciuc au comis un păcat capital deoarece au creat o breşă în zidul de protectie pe care instituţile justiţiare şi cele de siguranţă naţională l-au ridicat, cu mult efort, împotriva influenţei partidelor şi a reţelelor infracţionale pe care acestea le patronează.

Prin înlocuirea brutală a doi procurori incomozi, procurorul general şi ministrul justiţiei au încercat să măture ani buni de reformă şi să întoarcă războiul împotriva mafiei de stat în epoca de mucava, în care şefii de institutii aveau ca principală misiune neînceperea unor anchete şi blocarea puţinelor dosare penale care ajungeau să fie instrumentate. O epocă în care predecesorii lor numiţi de Năstase sau Iliescu erau obsedaţi doar de parazitarea afacerile murdare pe care ar fi trebuit să le descopere şi de securizarea funcţiilor oferind la schimb imunitate politicienilor influenti şi protejatilor lor.

Ca să înţelegem pe deplin gravit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 7 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Cum află bătrânii cum va fi vremea în 2025 cu ajutorul unei cepe. Tradiții de Anul Nou din Oltenia

Cancan acum 13 ore
În Oltenia, obiceiurile de Anul Nou sunt pline de farmec și semnificații, iar unul dintre cele mai interesante este ritualul cepei, o metodă ingenioasă prin care bătrânii satului prezic vremea pentru fiecare lună a anului care vine. Această tradiție

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 8 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 11 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 2 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 9 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 10 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 11 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 11 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°