Reprezentanţii mediului de afaceri salută noul program de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) aprobat de Guvern, săptămâna trecută, dar, în acelaşi timp, manifestă scepticism cu privire la cât de eficientă se va dovedi măsura, considerând că doar un număr redus de firme va putea îndeplini condiţiile de eligibilitate.
Mihai Ionescu, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR), consideră că modul în care programul este structurat face ca acesta să fie foarte prietenos cu sistemul bancar şi prea puţin prietenos cu companiile. "Din nefericire, băncile au trecut la o manieră de a acoda credite care pune în dificultate IMM-urile. Marile bănci cu capital străin din România preferă să îşi plaseze banii în titluri de stat şi în împrumuturi către companii care deţin garanţii de stat, ceea ce este criticabil", ne-a declarat Mihai Ionescu.
Injecţia de două miliarde lei, pe care Guvernul o oferă firmelor mici şi mijlocii, prin acest program, reprezintă un sprijin suplimentar pentru economia ţării noastre, alături de schemele de garantare desfăşurate prin EximBank şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), a adăugat reprezentantul ANEIR.
"Din păcate, modul în care programul este conceput îl face să fie foarte prietenos cu sistemul bancar şi prea puţin prietenos cu IMM-urile", susţine domnia sa, care continuă: "Condiţiile în ceea ce priveşte colateralul sunt mai dure, garanţia ajungând, în cazul acestui program, la doar 50% din valoarea creditului, în loc de 80%, cum este cazul garanţiilor oferite prin EximBank şi FNGCIMM. Firmele trebuie să accepte să li se pună ipotecă pe conturi până la nivelul garanţiilor necesare. De asemenea, constituirea fondului risc reprezintă un cost suplimentar pe care IMM-urile vor trebui să îl sup