A fost odată când un preşedinte american spunea: "nu te întreba ce face ţara pentru tine, întreabă ce poţi tu face pentru ţară" (din declaraţia inaugurală din 20 ianuarie 1961 a preşedinţiei lui John F. Kennedy "Ask not what your country can do for you, ask what you do for your country"). Astăzi, politicieni sau cetăţeni deopotrivă nu par a mai crede în sensul înalt al cuvântului "ţară". "Ţara" a devenit un cuvânt doar bun de folosit pentru a organiza din când în când o campanie care să consume ceva din surplusul de emotivitate publică acumulat pe parcursul crizelor succesive. În rest, se pare că solidarităţii şi cauzei comune pe care cuvântul "ţară" le inspira le-a luat locul egoismul îngust şi lipsa de viziune.

America e un bun exemplu al acestei tendinţe! Dacă în mod tradiţional două Americi se înfruntau în alegeri pentru ca apoi "ţara" ca spaţiu al "interesului comun" să prevaleze, acum criza shutdown-ului ilustrează blocajul ideologic în care extremiştii de la Tea Party au adus "ţara". Jocul de echilibrare între cele două Americi, America urbană şi liberală (în sens american al termenului liberal) şi cea rurală şi conservatoare nu mai funcţionează. Cu o violenţă a disperării (Dar ce îi disperă?), ultraconservatorii nu mai acceptă că cealaltă Americă ar fi la fel de îndreptăţită să existe. Default-ul (încetarea plăţilor de către guvern) nu este privit de către o bună parte a congresmenilor republicani ca o problemă. Pentru senatorul libertarian Rand Paul (primul membru al Tea Party ales la nivel naţional şi un posibil candidat pentru alegerile prezidenţiale din 2016) a declarat: "Nu există niciun motiv pentru care am putea intra în incapacitate de plată" (vezi articolul din Washington Post din 11 octombrie, Rand Paul's claim that there is "no reason for us to default"). Şi asta în condiţiile în care dinspre "piaţă" sunt din ce în ce mai multe voci care con