În urmă cu câţiva ani buni, se întâmpla pe scena Sălii Palatului, Radio Vocea Speranţei sărbătorea cinci ani de la înfiinţare. Prezentator, Mihai Gâdea. Oficialităţile bisericești stăteau în sală și ar fi vrut să îi audă pe Angela Similea, pe Mihai Constantinescu, pe Oana Sârbu și pe alţii interpretând din cartea de cântări de la biserică. Nu a fost să fie. Mihai Gâdea, tânăr student și realizator de emisiuni radio, se chinuia să lege atmosfera de bucurie de pe scenă cu încremenirea din public. Proiectanţii acestui spectacol aplaudau, triști, câte trei secunde după fiecare piesă. După concert a urmat linșajul. Vinovat, Mihai Gâdea. Totuși, câţiva oameni de bine s-au gândit să nu-l crucifice. Încă. Anii au trecut. Acel tânăr student avea să devină primul director al studioului de producţie video Hope Media al unei biserici din România, care avea să facă primele emisiuni de televiziune la Realitatea lui Prigoană. Invitaţi, unul și unul, de la Traian Băsescu la Emil Constantinescu, Horia Roman Patapievici, Dumitru Prunariu, feţe bisericești din toate cultele și mulţi oameni de cultură. Dar iată că jurnalismul își face loc în viaţă mai mult decât aplecarea către teologie și, după câteva începuturi ratate cu un talk-show politic la Antena 1, Mihai ajunge director general la Antena 2. Realizează cu brio un concept nou de televiziune în România cu o echipă frumoasă și reușește să conteze în mass-media. Apoi, este promovat la Antena 3, televiziunea de știri care se impune încet și sigur pe piaţă. Se impune nu pentru că este contra lui Băsescu, se polarizează astfel, dar se impune pentru că fiecare imagine de la Antena 3 este făcută de profesioniști care știu că albastrul deschis și roșul sunt culorile care atrag, fiecare element grafic este plăcut ochiului și fiecare cameră care oferă imagine are ceva unic. Potul principal îl aduc jurnaliștii. Care mai de care mai bătăioși ș