Congresmenii americani nu au un plan clar de prevenire a intrării Statelor Unite în incapacitate de plată (default) şi de reluare a activităţilor instituţiilor guvernamentale parţial blocate de 13 zile, iar discuţiile dintre liderii politici au eşuat, relatează Bloomberg.
Republicanii din Senat au blocat un plan al democraţilor de suspendare a plafonului datoriilor până în 2014. Discuţiile dintre republicanii din Camera Reprezentanţilor şi preşe-dintele Barack Obama au dat greş. Democraţii din Senat au respins o propunere din partea senatorului republican din Maine Susan Collins, care părea că ar atrage susţinere.
Senatorii democraţi au avertizat în privinţa riscului unei scăderi a pieţei de capital luni, 14 octombrie, în cazul în care Congresul nu va ajunge la un acord. În aceste condiţii, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi cel al republicanilor, Mitch McConnell, au început sâmbătă negocieri. Reid a declarat însă că întâlnirea cu McConnell, deşi cordială, a fost doar preliminară şi nu a adus nimic concludent, potrivit AFP.
Oficialii Trezoreriei au declarat că după 17 octombrie, data când expiră termenul de majorare a plafonului de îndatorare, vor mai dispune de doar 30 miliarde de dolari, bani care ajung pentru plăţi curente timp de maximum două săptămâni.
Statele Unite sunt confruntate cu două crize legate politic, dar a căror concomitenţă a fost determinată de calendare.
Astfel, absenţa unui acord referitor la bugetul anului fiscal 2014, care a început pe 1 octombrie, a determinat oprirea parţială a activităţilor instituţiilor federale. Republicanii au condiţionat votarea bugetului de modificarea legii asigurărilor medicale promovate de preşedintele Barack Obama. A doua criză este legată de neînţelegerile din Congres privind majorarea plafonului datoriilor, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari. @N_P