* Expunerea fondurilor de pensii pe SIF-uri era de 201,6 milioane lei la sfârşitul anului trecut
O reducere a cvorumului pentru Adunările Generale Extraordinare la Societăţile de Investiţii Financiare (SIF-uri) ar putea fi o oportunitate pentru fondurile de pensii, în condiţiile actuale de fragmentare a acţionariatului SIF-urilor, consideră Mihai Bobocea, Consilier al Board-ului Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).
Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a declarat, marţi, pentru ziarul BURSA, că vrea să propună parlamentarilor un amendament la Ordonanţa de Urgenţă 32/2012, prin care SIF-urile să se alinieze Legii 31/1990 a societăţilor comerciale, astfel încât să poată ţine Adunările Generale Extraordinare cu cvorumuri de 25%, la prima convocare, şi 20% la a doua.
"În principiu, comunitatea fondurilor de pensii vede această intenţie mai degrabă în ton uşor pozitiv, ca pe o oportunitate menită să rezolve din blocajele întrunirii AGA la SIF-uri şi, prin aceasta, să dea ocazia manifestării mecanismului decizional", ne-a spus reprezentantul APAPR, adăugând: "Desigur, acest punct de vedere ia în considerare şi gradul încă foarte ridicat de fragmentare a acţionariatului SIF-urilor".
Domnia sa ne-a mai declarat că fondurile de pensii, ca actori instituţionali importanţi pe piaţă, îşi manifestă în general dreptul de vot asociat deţinerilor lor în mai toate problemele importante discutate în cadrul AGA la SIF-uri.
Deţinerile fondurilor de pensii în SIF-uri erau, la 31 decembrie 2012 , de 201,6 milioane lei, adică aproape 2,1% din activele nete sau 18,7% din deţinerile totale de acţiuni ale fondurilor de pensii.
Mihai Bobocea a ţinut să precizeze că, momentan, nu este luată nicio decizie în sensul reducerii cvorumurilor la SIF-uri: "Trebuie de la început spus că este vo