Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii - singurii care nu stau la coadă la Sfânta Parascheva. Un pelerin obişnuit aşteaptă şi 15 ore pentru a ajunge la moaşte

Publicat in 7Est, duminică 13 octombrie 2013 ·

Printre politicienii de prim rang care "au fentat" coada pelerinilor adunaţi în preajma Catedralei Mitropolitane din Iaşi se numără vicepremierul Liviu Dragnea, primarul Iaşiului Gheorghe Nichita şi prefectul Iaşiului, Romeo Olteanu.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă în fiecare an un prilej pentru politicieni de a apărea în prim-plan pe fondul mediatizării intense a pelerinajului de la Iaşi.

Mai mulţi lideri politici ai coaliţiei au trecut deja prin faţa raclei în care sunt depuse moaştele, amplasată în curtea din spatele Catedralei Mitropolitane.

Printre cei care s-au perindat prin faţa mulţimii, fără a aştepta la rând alături de ceilalţi pelerini, se numără şi vicepremierul Liviu Dragnea, însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita şi de prefectul Iaşiului, Romeo Olteanu.

Dragnea n-a ratat prilejul de a apărea în faţa camerelor de luat vederi cu o declaraţie legată de ancheta începută de DNA pe numele său, în dosarul referendumului: „Mă rog pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău“, a declarat vicepremierul, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva.

Primul ministru Victor Ponta, prezent la Iaşi încă de sâmbătă, pentru a participa la Conferinţa Naţională a Femeilor Social-Democrate, n-a apărut încă în curtea Catedralei Mitropolitane.

Un alt membru influent al coaliţiei USL, liberalul Relu Fenechiu, a declarat că va evita să participe la manifestările religioase care au loc în aceste zile la Iaşi.

„Fiecare om politic îşi stabileşte strategia de imagine aşa cum consideră. Părerile sunt împărţite aici. Eu, personal, am evitat în ultima perioadă să stau pe scene de acest tip. Am spus că la biserică prefer să merg singur sau cu familia, nu atunci când

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°