Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tone de cereale fără documente

Publicat in Vocea Brailei, luni 14 octombrie 2013 ·

* în ultima săptămână, poliţiştii au continuat să verifice legalitatea activităţilor în domeniul cerealier şi al panificaţiei * au fost efectuate 290 de controale la societăţi de profil şi persoane fizice, fiind verificate şi 197 de mijloace de transport marfă

În ultima săptămână, poliţiştii brăileni au continuat să verifice legalitatea activităţilor în domeniul cerealier şi al panificaţiei, fiind efectuate sute de controale la societăţi de profil şi persoane fizice. Aproape 200 de mijloace de transport au fost controlate de oamenii legii, tone de cereale fără documente fiind confiscate.

Astfel, în perioada 5- 11 octombrie, la nivel naţional, s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, cei 395 de poliţişti angrenaţi în acţiune, au efectuat 290 de controale, dintre care 70 la societăţi comerciale şi 23 la persoane fizice, fiind verificate şi 197 de mijloace de transport marfă. "Poliţiştii au constatat 4 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 3 persoane, valoarea prejudiciului estimat fiind de 288.000 de lei. De asemenea, au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 82.280 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 2.357 de lei şi a fost suspendată activitatea unei unităţi de morărit şi panificaţie", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

În plasa poliţiştilor au picat reprezentanţii unei societăţi comerciale din Brăila care, în perioada 2012-2013, nu au înregistrat în totalitate veniturile realizate din comercializarea de produse de panificaţie, producţie proprie, sustrăgându-se de la plata taxelor şi impozitelor aferente. Cercetările se efectuează pentru săvârşi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost identificate genele care determină forma dinţilor

News.ro acum o ora
Variantele genetice care determină forma dinţilor – inclusiv o genă moştenită de la neanderthalieni – au fost identificate de o echipă internaţională de cercetători, condusă de University College London (UCL), din Marea Britanie. Într-un nou articol

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

News.ro acum o ora
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează BBC. Pasărea a fost o emblem

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 2 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 2 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 5 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 2 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/6°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°