Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cum arată SUA cu patru zile înainte de Apocalipsa financiară

Publicat in Adevarul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Negocierile care se poartă în Congresul Americii pentru a ridica pragul de îndatorare sunt departe de a se fi încheiat. 17 octombrie este data limită până la care democraţii şi republicanii pot ajunge la o concluzie întrucât, după această dată, SUA fie va intra în faliment tehnic, fie va fi lovită de o austeritate severă.

Un faliment al SUA a fost catalogat de liderii lumii financiare ca fiind ceva "absolut catastrofal". O serie de analişti au anunţat că, în cazul unui faliment, SUA ar trebui să se pregătească de o serie de disfuncţionalităţi politice care ar putea să arunce în haos cea mai mare economie a lumii.

Pragul de indatorare al SUA este in acest moment de 16,7 trilioane de dolari. Acesta este nivelul până la care guvernul SUA se poate împrumuta pentru a-şi plăţi datoriile. Această limită a fost stabilită pentru prima oară în 1917 şi, începând cu 1962, a fost modificată de 77 de ori.

Interesant este că această limită de 16,7 trilioane de dolari a fost atinsă în luna mai. De-atunci, Jacob Lews, secretarul Trezoreriei, a făcut o serie de artificii pentru că guvernul să se finanţeze în continuare fără a mai fi nevoie să se împrumute. Dar Lew a spus că toate aceste manevre vor fi inutile începând de joi.

Începând cu 21 octombrie, SUA va trebui să îşi achite datoriile folosindu-se de numerar. Falimentul va surveni atunci când guvernul nu va putea să plătească un principal sau o dobândă pentru unul dintre bonurile emise de Trezorerie. Prima dobândă pe care SUA trebuie să o achite este în valoare de 6 miliarde de dolari şi scadenţa ei este pe pe 31 octombrie.

Mulţi experţi spun că, pentru a evita falimentul, Trezoreria va achita în primul rând datoriile. Dacă nu creşte pragul de îndatorare, guvernul nu va mai putea să îşi plătească la timp alte obligaţii financiare, precum banii ce derivă din asigurările soci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 5 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°