Anul acesta, Malala Yousafzai, o adolescentă pakistaneză în vârstă de 16 ani, ar fi putut deveni cea mai tânără câştigătoare a premiului Nobel pentru Pace. N-a fost să fie ca istoria premiilor să consemneze acest record - trofeul a fost luat de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, însă Malala Yousafzai este o fată care şi-a câştigat locul în istorie. Anul trecut, cam pe vremea asta, pe când se întorcea cu autobuzul de la şcoală, Malala a fost împuşcată în cap talibani, pentru că a scris pe un blog că şi fetele pakistaneze au dreptul la educaţie. Iar anul acesta, talibanii şi-au reînnoit promisiunea că o vor ataca iar şi iar pînă când vor reuşi să o ucidă. Nu vreau să mă gândesc cum trebuie să fie să îţi începi viaţa ştiind că cineva te vrea mort şi că trebuie să îţi trăieşti la propriu fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Şi cum trebuie să fie ca pentru dreptul la educaţie să ţi se ceară la schimb dreptul la viaţă. Forţată să le pună pe amândouă în balanţă, Malala s-a hotărât să lupte în continuare pentru ca toţi copiii din Pakistan să meargă la şcoală. Există, iată, locuri în lume în care oamenii sunt dispuşi să moară pentru un lucru care pentru noi a intrat deja în banalitate: posibilitatea de a învăţa că doi ori doi fac patru şi că suprafaţă Pământului este acoperită în proporţie de 70% de apă.

Din fericire, în România, dreptul la educaţie este garantat de Constituţie. Din nefericire, renunţăm prea uşor la acest drept, câştigat atât de greu de-a lungul timpului. O dovedesc rezultatele proaste la Bacalaureat, rata absenteismului şcolar, nivelul foarte scăzut al limbajului folosit în spaţiul public, unde poţi ajunge cineva peste noapte, folosind doar vocabularul de bază şi o serie de cuvinte pe care dicţionarele le omit din motive de decenţă. Iar la această situaţie nu s-a ajuns din cauza copiilor care s-au obrăznicit şi nu mai vor să meargă l