În toamna anului 1853, în comuna Sipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu s-a născut Ciprian, cel care avea să încânte lumea prin magia sunetelor pe care le-a conturat. La 3-4 ani, când, de obicei, copiii abia învaţă să vorbească bine, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia s-a produs în casa părinţilor săi, la o clacă, atunci când un lăutar al satului zicea cu foc din vioara.

Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare. De atunci, nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violina, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta să viaţă. Dar marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori. A fost întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, găzduit fiind chiar de tatăl lui Ciprian, paroh al bisericii de aici. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târziu, la gimnaziu, la Suceava, a început să studieze pianul şi orga. Când punea mâna pe vioara, Ciprian era fenomenal. Cum era să stea deoparte la manifestările memorabile de la Putna – organizate de Eminescu şi de Slavici? După ce s-a terminat partea oficială a serbării, pe pajiştea din apropierea mănăstirii, trubadurul Bucovinei, Grigore Vindireu, a încins o horă cu taraful sau. Cu ochii înlăcrimaţi, ascultăndu-şi chemarea inimii şi a sufletului, copilandrul Ciprian s-a repezitla Vindireu, i-a smuls vioara, continuând cântecul, cu patos. Şi ce fericire i s-a citit pe chip atunci când i-a mărturisit părintelui sau: ‘Tată, am cântat Daciei întregi!’.

Avea 20 de ani când mama i s-a stins, iar dorul de ea l-a însoţit