Absenţi în ultimii ani de la manifestările din Iaşi de Sfânta Parascheva, prăznuită azi de creştinii ortodocşi, mai mulţi politicieni s-au arătat, de data aceasta, care mai de care mai implicaţi şi mai evlavioşi.
Liderii politici au luat cu asalt Iaşiul zilele acestea, pentru a participa la evenimentele dedicate ocrotitoarei Moldovei.
Ghidată de sentimente de “solidaritate”, aşa cum spune ea însăşi, Rovana Plumb a mers la o cantină, unde a ajutat la pregătirea sarmalelor pentru pelerini, alături de alte reprezentante PSD şi de deputata Cătălina Ştefănescu, despre care se presupune că ar fi protejata vicepremierului Liviu Dragnea.
Acesta din urmă şi-a făcut şi el apariţia la Iaşi, încă de vineri seară, când a participat la procesiunea religioasă.
“Eu mă rog pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla”, a declarat acesta, referindu-se la dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Între timp, oamenii simpli au continuat să vină cu miile ca să se roage la moaştele Cuvioasei, iar autorităţile se aşteaptă ca până la încheierea manifestaţiilor să ajungă peste 250.000 de pelerini.