Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertizari economice: SUA se apropie de o perioadă “foarte periculoasă”

Publicat in Ziua Veche, duminică 13 octombrie 2013 ·

Președintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim a avertizat că Statele Unite se apropie de o perioadă “foarte periculoasă” după un nou eșec sâmbătă al responsabililor politici de a ajunge la un acord pentru criza bugetară și plafonul datoriei, informează AFP.

“Suntem acum doar la cinci zile de un moment foarte periculos“, a declarat Kim la închiderea reuniunii anuale a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional la Washington.

Trezoreria Statelor Unite a anunțat că nu ar avea lichidități pentru a respecta toate termenele țării începând cu 17 octombrie, dacă plafonul datoriei nu este ridicat. Piețele financiare din întreaga lume ar fi afectate de criză în caz de intrare în incapacitate de plată a Washingtonului, mai ales țările în curs de dezvoltare. “Cu cât ne apropiem de data limită, cu atât mai mare va fi impactul asupra lumii în curs de dezvoltare”, a spus Kim.

“În cazul în care termenul limită este atins, ar fi un eveniment dezastruos pentru țările în curs de dezvoltare și acest lucru ar putea fi foarte dăunător pentru economiile dezvoltate”, a adăugat el. Economiile mondiale și americană vor fi confruntate cu creșterea ratelor dobânzilor, scăderea încrederii și încetinirea creșterii economice în cazul în care Congresul american nu reușește să se pună de acord pentru a ridica plafonul datoriei, care este în prezent de 16.700 miliarde de dolari, potrivit lui Kim.

Președintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim a avertizat că Statele Unite se apropie de o perioadă “foarte periculoasă” după un nou eșec sâmbătă al responsabililor politici de a ajunge la un acord pentru criza bugetară și plafonul datoriei, informează AFP.

“Suntem acum doar la cinci zile de un moment foarte periculos“, a declarat Kim la închiderea reuniunii anuale a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional la Washington.

Trezoreria Statelor Unite a anunțat că nu ar

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a graţiat 1.500 de inculpaţi după asaltul Capitoliului din 2021

Mediafax acum 50 minute
Donald Trump a graţiat aproximativ 1.500 dintre susţinătorii săi care au atacat Capitoliul SUA în urmă cu patru ani. Conform BBC, doi fraţi au fost deja eliberaţi.

ONU afirmă că 915 camioane cu ajutoare au intrat luni în Gaza. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, descrie situaţia umanitară drept „catastrofală”

News.ro acum 2 ore
Biroul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a declarat că 915 camioane cu ajutoare au intrat luni în Fâşia Gaza, a doua zi de încetare a focului între Israel şi militanţii palestinieni Hamas după 15 luni de ră

Video Elon Musk a făcut salutul nazist, în timpul discursului ținut după inaugurarea lui Donald Trump: „Așa se simte victoria”

Adevarul acum 8 ore
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a sărbătorit inaugurarea lui Donald Trump la Capital One Arena din Washington, DC, spunând că „așa se simte victoria”. La final, el a făcut salutul nazist.

Ce salariu va avea Donald Trump ca președinte al Statelor Unite?

HotNews acum o ora
Salariul celei mai importante funcții politice din lume, cel al președintelui Statelor Unite, este reglementat prin lege în Codul Statelor Unite, care stabilește compensația salarială a directorului executiv american. Aceasta a rămas neschimbată din

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar

Mediafax acum o ora
Declaraţiile vin în contextul unui sondaj care o creditează pe Elena Lasconi cu 6% în cursa prezidenţială. Mihaiu pune însă sub semnul întrebării acurateţea sondajelor publice, amintind că acestea s-au dovedit inexacte şi în trecut. El a dat ca exem

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 10 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

Revine Liga Campionilor - marţi şi miercuri se dispută meciurile din etapa a şaptea / Istvan Kovacs, delegat la Steaua Roşie Belgrad - PSV Eindhoven

News.ro acum 30 minute
Programul partidelor care vor avea loc marţi şi miercuri, în etapa a şaptea a Ligii Campionilor: Marţi, 21 ianuarie AS Monaco - Aston Villa, ora 19.45 Atalanta - Sturm Graz, ora 19.45 Atletico Madrid - Bayer Leverkusen Bologna - Borussia Dortmund Cl

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 12 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Ultimul sondaj Avangarde: AUR și Călin Georgescu conduc în preferințele electoratului. Cât de aproape sunt competitorii lor

HotNews acum 10 ore
Un sondaj realizat în luna ianuarie de către Avangarde arată că AUR a ajuns pe primul loc în preferințele electoratului în eventualitatea unor alegeri parlamentare, în timp ce Călin Georgescu conduce în clasamentul candidaților la alegerile preziden

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 8 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

3°/7°
joi

3°/8°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/8°
joi

3°/9°
vin.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

0°/4°
vin.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°