Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruia Stoica atacă Ministerul Transporturilor: Privatizarea CFR Marfă riscă să eşueze

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 13 octombrie 2013 ·

Patronul GFR acuză statul român că nu şi-a îndeplinit încă toate obligaţiile asumate prin contractul de privatizare al CFR Marfă, ceea ce ar urma să conducă la eşecul acestui proces. GFR vrea să publice contractul de privatizare şi cere Ministerului Transporturilor să renunţe la clauza de confidenţialitate asupra acestuia.

"Grup Feroviar Român a înaintat, vineri, 11 octombrie, o cerere oficială către Ministrului Transporturilor, d-na Ramona Mănescu, prin care solicită implicarea directă și urgentă a ministrului, în vederea evitării unui eșec al privatizării CFR Marfă, care în acest moment pare iminent, având în vedere neîndeplinirea de către vânzător a obligațiilor pe care și le-a asumat în acest proces, până în prezent. În calitate de cumpărător, Grup Feroviar Român, care și-a îndeplinit până acum cu onestitate și la termen toate obligațiile care-i reveneau, consideră că atitudinea Comisiei de Privatizare a fost de natură a-i leza buna-credință, interesele și eforturile financiare pe care le-a făcut pentru succesul acestei privatizări de importanță strategică pentru statul român. Cu toate acestea, GFR este în continuare dispus să colaboreze cu Ministerul Transporturilor pentru a identifica împreună căile legale prin care poate fi evitat eșecul unei licitații care ar afecta negativ mediul economic și ar descuraja investițiile străine. Grup Feroviar Român contează pe susținerea conducerii Ministerului Transporturilor pentru prevenirea acestei situații", se arată într-un comunicat de presă al companiei patronate de Gruia Stoica."GFR consideră că în acest moment, comisia de privatizare invocă termenul de obținere a avizului din partea Consiliului Concurenței drept motiv pentru un anticipat eșec al tranzacției, pentru a ascunde faptul că în mod flagrant nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin. Mai mult, modul în care membrii Comisiei de Privatizare au înț

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 16 minute
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum 25 minute
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 37 minute
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 37 minute
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Wizz Air anunță relocarea temporară a zborurilor de pe Aeroportul Băneasa

Mediafax acum 2 ore
Potrivit reprezentanților companiei, închiderea temporară a Aeroportului Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu (BBU) se datorează desfășurării unui eveniment cultural. „Pasagerii afectați de această modificare operațională sunt informați di

Vremea

București
acum

35°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

32°
mar.

23°/36°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

24°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/36°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

12°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°