Daniel Mureşan

O vizită la Biserica Reformată din Zalău seamănă cu o incursiune către lumea începuturilor acestui oras. Din cauza clădirilor de sticlă construite pe “strada mare”, nu se mai poate intra ca pe vremuri în biserică, aşa că trebuie urcat dealul pe vechea stradă a Florilor şi intrat prin spatele bisericii. Sus, aproape în vârf de deal, aşezată parcă strategic, biserica este înconjurată de un înveliş verde de iarbă ce acoperă tainele seculare ale urbei. Pe acest deal, încă din secolul al XI-lea, s-au nevoit în rugăciune zălăuanii, uneori goniţi de la casele lor de atâtea cotropiri, alteori gândind la linişte şi har dumnezeiesc. Albă ca laptele, cu ferestre impunătoare semănând a arcade spre cer, caldă şi primitoare, biserica te aşteaptă cu uşile deschise. Te aştepţi să iasă din ea un bunic cu pletele ninse, să îţi dea bineţe şi să te încânte cu povestirile vechiului Zalău.

Aproape un mileniu de istorie zbuciumată

Biserica îşi are începuturile undeva prin secolul XI, când credincioşii erau catolici. La prima invazie serioasă a tătarilor în regiune, în 1241, lăcaşul de cult este jefuit şi pustiit. Cultul reformat apare în oraş în anul 1527, iar trei ani mai târziu biserica îi are pe aceştia ca majoritari. Când lucrurile păreau liniştite pentru credincioşii zălăuani, urmează o nouă trecere prin foc şi sabie. Întorcându-se victorios de la Guruslău în 1601, generalul Basta incendiază oraşul, aproape răzându-l de pe faţa pământului. Nici nu apucaseră bine credincioşii să-şi refacă biserica, căci vin din nou vremuri negre. Turcii atacă şi distrug o parte din Zalău în anul 1658, provocând numeroase victime.

Doar trei decenii de linişte, căci în anul 1703 trupele imperiale ce veneau dinspre Şimleu pârjolesc oraşul, implicit şi biserica. Credincioşii se refugiază pe culmile Meseşului, unde se vor oficia, aproape cinci ani, slujbele religioas