Cel puţin 51 de persoane au murit după ce un camion care le transporta a căzut într-o prăpastie, în regiunea Cusco, în sud-estul Peru, au anunţat sâmbătă autorităţile provinciale, relatează AFP.
Anterior, guvernatoarea provinciei, Fedia Castro, a anunţat 49 de morţi, într-o declaraţie pentru postul de televiziune Canal N din Lima.
"În cursul operaţiunilor de salvare am descoperit încă două corpuri", a declarat Fedia Castro citată de agenţia oficială Andina.
Procurorul Juan Carlos Valverde a anunţat că niciuna dintre persoanele aflate în vehicul nu a supravieţuit.
Castro a subliniat că această regiune se confruntă cu o lipsă de autocare şi că, din acest motiv, camioanele sunt folosite la transportul călătorilor pe drumuri extrem de şerpuite.
Acest accident este al treilea de acest fel, în octombrie, în această regiune andină. Cele trei accidente s-au soldat în total cu cel puţin 80 de morţi.
Camionul a căzut într-o prăpastie adâncă de 300 de metri în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în apropiere de satul Suyucuyo, într-o zonă împădurită şi izolată din Cusco.
Între victime, care participaseră la o petrecre, se află şi 12 copii, a precizat Castro.
Guvernatoarea a mai anunţat că o anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă şoferul camionului, care a murit împreună cu soţia şi copiii, era în stare de ebrietate în momentul producerii accidentului.
Cel puţin 51 de persoane au murit după ce un camion care le transporta a căzut într-o prăpastie, în regiunea Cusco, în sud-estul Peru, au anunţat sâmbătă autorităţile provinciale, relatează AFP.
Anterior, guvernatoarea provinciei, Fedia Castro, a anunţat 49 de morţi, într-o declaraţie pentru postul de televiziune Canal N din Lima.
"În cursul operaţiunilor de salvare am descoperit încă două corpuri", a declarat Fedia Castro citată de agenţia oficială A