Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În adăpost, ca în beciul cu murături

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 octombrie 2013 ·

În Craiova, cele 218 adăposturile civile, aflate în subsolurile unor imobile, nu ar putea adăposti, în caz de calamităţi, decât 15% din populaţia oraşului. Mulţi craioveni nici nu ştiu că subsolul blocului lor este un buncăr, bun de folosit în cazuri de calamităţi naturale, atac aerian, accident chimic sau accident nuclear. Oamenii îşi amenajează aici beciuri, unde îşi depozitează conservele pentru iarnă, vechiturile sau alte obiecte pe care le folosesc sporadic sau sezonier. Aceste adăposturi sunt însă diferite de boxele obişnuite, au la intrare uşi metalice care se închid etanş, o încăpere-tampon, după care se ajunge în adăpostul propriu-zis. Spaţiile sunt prevăzute cu instalaţie electrică, cu grup sanitar, sursă de apă, ieşire de salvare gen tunel şi instalaţie de ventilaţie, iar pereţii au grosimea de 40 cm.

De buna lor întreţinere trebuie să se ocupe administraţia locală, care trebuie să mai dea cu var din când în când, să verifice tâmplăria şi dacă sistemele de filtro-ventilaţie sunt în stare de funcţionare. Greu de spus, fiindcă majoritatea sunt situate în subsolurile unor blocuri de locuinţe din oraş şi lăsate în custodia asociaţiilor de proprietari.

„Adăposturile civile se află în administrarea primăriei, noi avem doar o statistică a lor. Rolul lor este să adăpostească parte din populaţia urbei în caz de bombardament aerian, dar pot să fie folosite şi ca loc de refugiu în cazul unor accidente chimice sau nucleare şi, de ce nu, calamităţi naturale, gen cutremure. Ce-i drept, cei mai mulţi îşi aduc aminte de aceste adăposturi doar atunci când se întâmplă ceva, vezi ultimele cutremure de la noi din ţară. Adăposturile sunt publice, cum sunt acestea din blocuri şi cele deţinute de operatori economici, gen Popeci, Ford. Craiovenii trebuie să ştie că ele sunt marcate cu un triunghi portocaliu într-un pătrat albastru. Prin convenţie internaţională, cl

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum 20 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Un cetățean chinez a venit la frontiera din Galați cu două permise de conducere. Ce a descoperit poliția

Adevarul acum o ora
Un cetățean chinez, în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu dosar penal după ce s-a prezentat la frontiera din Galați cu două permise de conducere, unul internațional și unul eliberat de autoritățile din China, niciunul valabil pentru drumurile publice

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°