Este suficient că ministrul justiţiei şi procurorul general şi-au retras numirile iniţiale făcute pentru şefia celei mai importante secţii din DNA pentru a stinge scandalul revocărilor lui Papici şi Alexandru? Nu! Cei doi trebuie să îşi dea demisia, iar dacă ei nu o fac, să le fie cerută.

De ce? Pentru că, prin modul în care acţiunile lor vor fi reflectate în raportul MCV, au periclitat grav un obiectiv naţional, intrarea în spaţiul Schengen. Dar şi pentru că au pus din nou sub semnul întrebării încrederea în două instituţii care în ultimii ani reuşiseră să elimine multe dintre dubiile care planau asupra lor. Au mai rămas unele legate de eficienţă şi profesionalism, dar, cu excepţia mandatului Pivniceru, au dispărut cele privind onestitatea şi bunele intenţii ale şefilor lor.

Pentru românii care ştiu cât de importante şi greu obţinute sunt progresele înregistrate în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt dar şi pentru partenerii externi, Niţu şi Cazanciuc au comis un păcat capital deoarece au creat o breşă în zidul de protectie pe care instituţile justiţiare şi cele de siguranţă naţională l-au ridicat, cu mult efort, împotriva influenţei partidelor şi a reţelelor infracţionale pe care acestea le patronează.

Prin înlocuirea brutală a doi procurori incomozi, procurorul general şi ministrul justiţiei au încercat să măture ani buni de reformă şi să întoarcă războiul împotriva mafiei de stat în epoca de mucava, în care şefii de institutii aveau ca principală misiune neînceperea unor anchete şi blocarea puţinelor dosare penale care ajungeau să fie instrumentate. O epocă în care predecesorii lor numiţi de Năstase sau Iliescu erau obsedaţi doar de parazitarea afacerile murdare pe care ar fi trebuit să le descopere şi de securizarea funcţiilor oferind la schimb imunitate politicienilor influenţi şi protejaţilor lor.

Ca să înţelegem pe deplin gr