Sâmbătă, 12 octombrie, la Colegiul Naţional “Roman-Vodă”, în prezenţa a numeroşi elevi şi profesori, a avut loc prezentarea mai multor volume semnate de profesorul universitar Dorin N. Uritescu şi de tânărul scriitor Flavius Predescu, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Alba – Hunedoara, din 2012.
Acesta îmbină poezia cu munca de de consilier pe probleme de imagine şi de comunicare al şefului Serviciului Român de Informaţii, George Maior. Cei doi au ajuns la Roman la invitaţia inspectorului şcolar general Viorel Stan şi a unui alt romaşcan, Lucian Agafiţei, apropiat al lui Flavius Predescu.
Dorin N. Uritescu este absolvent al Facultăţii de limba şi literatura română, Universitatea din Bucureşti, şi al Facultăţii de Filosofie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, doctor în filologie la Universitatea din Bucureşti. Autorul este cunoscut prin lucrările sale consacrate vocabularului limbii române actuale. Este autorul a numeroase lucrări ştiinţifice în domeniul cultivării limbii, precum: “Aspecte ortografice controversate”, “Mic dicţionar de termeni actuali”, “Noutăţi în ortografie”, “Greşeli de exprimare” etc. Pe lângă volumele celor doi autori prezenţi, în faţa publicului au fost aduse şi biografiile unor personaje celebre din istorie- Cardinalul Richelieu, Machiavelli, Lev Troţki sau Bismark-, prefaţate de George Maior.
“Înainte de a ajunge aici, în faţa voastră, am cunoscut Romanul din povestirile unui prieten de facultate, Lucian Agafiţei, şi din ceea ce am putut vedea în scurtele vizite pe care i le-am făcut. Consider că este foarte important ca fiecare dintre noi să le prezentăm celorlaţi oraşul din care venim, şcoala în care am învăţat, pentru că aceştia îşi vor însuşi imaginea prezentată de noi. Aveţi la Roman un adevărat tezaur, aveţi scriitori, aveţi modele, lucruri pe care nu le au toate comunităţile din ţară. Să nu uitaţi nic