Zilele Culturii Ruse, a treia oară în România. Ediţia 2013, în octombrie şi noiembrie
Muzicieni, scriitori, oameni de teatru şi film din Rusia vor veni în această toamnă la Bucureşti, unde, începând cu data de 15 octombrie şi până la sfârşitul lui noiembrie, se vor desfăşura Zilele Culturii Ruse în România. Deschiderea evenimentului va avea loc marţi, de la ora 19:00, pe scena Ateneului Român. Va fi un concert extraordinar, cu mari artişti ai momentului: violonistul român Alexandru Tomescu şi pianistul rus Eduard Kunz, acompaniaţi de minunata Orchestră Simfonică Bucureşti, la pupitru aflându-se Mihail Hohlov. Cei doi celebri muzicieni, care au mai cântat împreună, pregătesc publicului un regal cu pagini alese, nelipsind bineînţeles lucrări de Ceaikovski.
Ambasada Rusiei, care organizează suita de evenimente a acestei a treia ediţii a Zilelor Culturii Ruse, dedicată împlinirii a 135 de ani de când au fost stabilite relaţii diplomatice între Rusia şi România, a anunţat că primele două piese din programul concertului inaugural vor fi interpretate de tânăra violonistă Inga Rodina, în vârstă de doar 13 ani, “un copil-minune al artei interpretative ruseşti, câştigătoare a numeroase premii şi burse”.
Apoi, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, publicul va avea posibilitatea să vadă o expoziţie de costum popular, “Cingătoarele din cultura etniilor”, la vernisaj (25 octombrie) urmând să interpreteze cântece tradiţionale ruseşti vocalista Maria Răducanu şi chitaristul Maxim Belciug.
Vor veni la Bucureşti şi membrii renumitului Cvartet Romantic din Moscova, care vor prezenta, pe 29 octombrie, la Sala “Auditorium” (Muzeul Naţional de Artă al României) un concert.
Şi în acest an, Rusia va fi prezentă la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus (între 20 şi 24 noiembrie). Aici va fi o producţie editorială rusească important