Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un premiu Nobel pentru pacea din noi înşine

Publicat in Gandul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Anul acesta, Malala Yousafzai, o adolescentă pakistaneză în vârstă de 16 ani, ar fi putut deveni cea mai tânără câştigătoare a premiului Nobel pentru Pace. N-a fost să fie ca istoria premiilor să consemneze acest record - trofeul a fost luat de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, însă Malala Yousafzai este o fată care şi-a câştigat locul în istorie. Anul trecut, cam pe vremea asta, pe când se întorcea cu autobuzul de la şcoală, Malala a fost împuşcată în cap talibani, pentru că a scris pe un blog că şi fetele pakistaneze au dreptul la educaţie. Iar anul acesta, talibanii şi-au reînnoit promisiunea că o vor ataca iar şi iar pînă când vor reuşi să o ucidă. Nu vreau să mă gândesc cum trebuie să fie să îţi începi viaţa ştiind că cineva te vrea mort şi că trebuie să îţi trăieşti la propriu fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Şi cum trebuie să fie ca pentru dreptul la educaţie să ţi se ceară la schimb dreptul la viaţă. Forţată să le pună pe amândouă în balanţă, Malala s-a hotărât să lupte în continuare pentru ca toţi copiii din Pakistan să meargă la şcoală. Există, iată, locuri în lume în care oamenii sunt dispuşi să moară pentru un lucru care pentru noi a intrat deja în banalitate: posibilitatea de a învăţa că doi ori doi fac patru şi că suprafaţă Pământului este acoperită în proporţie de 70% de apă.

Din fericire, în România, dreptul la educaţie este garantat de Constituţie. Din nefericire, renunţăm prea uşor la acest drept, câştigat atât de greu de-a lungul timpului. O dovedesc rezultatele proaste la Bacalaureat, rata absenteismului şcolar, nivelul foarte scăzut al limbajului folosit în spaţiul public, unde poţi ajunge cineva peste noapte, folosind doar vocabularul de bază şi o serie de cuvinte pe care dicţionarele le omit din motive de decenţă. Iar la această situaţie nu s-a ajuns din cauza copiilor care s-au obrăznicit şi nu mai vor să meargă l

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 45 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°