Guvernul (partenerul public) va putea înlocui, din proprie iniţiativă sau la cererea finanţatorilor, firma angajată într-un proiect de parteneriat public-privat (PPP) care nu îşi respectă obligaţiile contractuale sau faţă de finanţatori, fără însă să iniţieze o nouă procedură de atribuire, cu licitaţie sau cerere de oferte.
Prevederea a fost introdusă în proiectul legii privind parteneriatul public-privat, aprobat recent de guvern şi transmis Parlamentului, într-o formă care diferă însă de cea trimisă Comisiei Europene spre consultare.
Astfel, documentul aprobat de guvern stabileşte că, în cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte din orice motiv obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat.
„Înlocuirea partenerului privat se poate face fără realizarea unei noi proceduri de atribuire numai dacă această posibilitate a fost prevăzută în cadrul documentaţiei de atribuire iniţiale într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, indicându-se cauzele unei astfel de înlocuiri potenţiale şi condiţiile în care poate fi realizată, şi dacă această posibilitate a fost inclusă în cadrul contractului de parteneriat public-privat. În absenţa îndeplinirii tuturor acestor condiţii, orice înlocuire a partenerului privat necesită declanşarea unei noi proceduri de atribuire“, este decizia Guvernului.
Forma proiectului aprobat de Guvern diferă însă la acest capitol de cea transmisă Comisiei Europene spre consultare, înainte de aprobare.
Astfel, proiectul postat pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine cu menţiunea „Forma transmisă spre consultare Comisiei Europene“ prevede clar