Grupul BBC a reangajat în secret nouă foşti manageri de top, ca freelanceri sau cu contracte pe perioadă determinată, după ce le-a oferit acestora indemnizaţii de plecare de sute de mii de lire sterline.
În luna iulie, grupul BBC a fost criticat pentru că a acordat salarii compensatorii de 25 de milioane de lire sterline (29,19 milioane de euro) unui număr de 150 de senior manageri, fapt care a afectat trustul media britanic, informează dailymail.co.uk.
Un raport al Biroului Naţional de Audit din Marea Britanie publicat în iulie arăta că, în perioada decembrie 2009 - decembrie 2012, au fost plătite 10 pachete salariale compensatorii care au totalizat 20% din cele 25 de milioane de lire sterline.
BBC spunea, însă, că economiile pe care le-a făcut prin reducerea numărului de senior manageri depăşesc totalul acestor pachete salariale compensatorii.
Directorul general al BBC, Tony Hall, a spus la momentul respectiv: "Aceste plăţi datează din altă epocă şi în prezent încercăm să le punem capăt". "Cred că BBC a pierdut şirul plăţilor în ultimii ani. Am spus deja că limităm salariile compensatorii la 150.000 de lire sterline şi am început să îmbunătăţim procedurile", a mai spus acesta.
Potrivit ediţiei de duminică a publicaţiei britanice The Mail, BBC a reangajat în secret nouă dintre aceşti senior manageri, care, la plecarea din trustul britanic, au obţinut indemnizaţii de peste 100.000 de lire sterline. Publicaţia britanică mai scrie că, lucrând ca freelanceri, aceşti manageri ar putea primi cel puţin echivalentul indemnizaţiei obţinute la plecarea din trustul BBC.
Sâmbătă, parlamentarul Steve Barclay, membru al Public Accounts Committee (PAC), a criticat BBC pentru că nu a transmis această informaţie în mod voluntar Parlamentului, încă de acum câteva luni. Totodată, acesta a spus că BBC trebuie să ofere explicaţii privind numărul