Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul poziţiilor deschise pe Dow Jones a scăzut cu peste 76%

Publicat in Bursa, luni 14 octombrie 2013 ·

În cea de a doua săptămână din octombrie, speculatorii au încheiat 6186 de contracte futures, lichiditate în creştere uşoară comparativ cu săptămâna precedentă. Media zilnică a fost de puţin peste 1200 de contracte. Speculatorii au alternat şedinţele în care au dat semne de interes cu cele în care ai preferat prudenţa. Raportat la ultima zi a săptămânii trecute, aceas¬ta s-a încheiat cu un volum de 1030 de contracte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 12,18 milioane lei. Preţurile futures au evoluat mixt. Dow Jones a crescut, alături de el aflându-se şi euro faţă de dolar. Pe minus au evoluat preţurile aurului şi petrolului.

Speculaţiile cu preţul futures al Dow Jones au generat vineri peste jumătate din lichiditatea pieţei sibiene, cu 548 de contracte. Cotaţia indicelui a înregistrat pentru a doua zi la rând o creştere generoasă, apreciindu-se cu 136 de puncte, la 15175 de puncte. Optimismul şi-a găsit sprijin şi în SUA, unde discuţiile privind bugetul au făcut progrese. De remarcat a fost faptul că, după creşterile mari din ultimele două sesiuni ale săptămânii, speculatorii de la Sibex au închis numeroase poziţii de pe acest produs. Practic, în numai o şedinţă, numărul poziţiilor s-a redus cu peste 50%, de la 1078, la 534. "Variaţiile ample sunt la baza închiderilor. Cumpărătorii s-au grăbit vineri să-şi marcheze profiturile semnificative, iar vânzătorii nu au avut altă soluţie decât să-şi limiteze pierderile. Acest mecanism a funcţionat şi la începutul săptămânii, dar în sens invers, cu shorterii în avantaj", a explicat un broker. În cinci şedinţe, numărul poziţiilor deschise pe DEDJIA_RON decembrie a scăzut cu peste 76%, de la 2246 luni, la 534 la închiderea de vineri.

Perechea euro/dolar a fost preferată pentru 142 de contracte pe scadenţa decembrie. Pariurile pe raportul dintre cele mai importante monede din lume au dat câştig de cauză monedei comun

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 58 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 46 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 28 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°