Din 2005 până în 2012, producţia de gaze naturale a crescut în Statele Unite cu 33%, iar cea de petrol cu 28%; potrivit Administraţiei pentru Informaţii privind Energia, până în 2020, producţia de petrol a Americii de Nord o va depăşi pe cea a Arabiei Saudite, ceea ce va face plauzibilă independenţa energetică a SUA. În numai şase ani, preţul gazelor naturale a scăzut de patru ori, alimentând un proces de reindustrializare a Americii unic în Occident. Potrivit unui studiu realizat de IHS Cera, citat de Les Echos, revoluţia gazelor de şist a dus la crearea a 2,1 milioane locuri de muncă, incluzând şi economia indirectă, a generat o creştere cu 118 miliarde dolari a PIB-ului şi venituri bugetare de 75 de miliarde, în vreme ce venitul gospodăriilor americane a crescut cu 1.200 de dolari. La Bucureşti, profesorul Walter Russel Mead a povestit vineri că statul Dakota de Nord, unde se petrece cea mai mare parte a revoluţiei petrolului de şist, a devenit destinaţia unei noi „goane după aur”, unde şi un muncitor modest şi fără studii poate spera să obţină o slujbă bină plătită cu 80.000 până la 100.000 de dolari pe an.
Această abundenţă energetică regăsită a Americii nu a scăpat restului lumii, iar China, despre care se crede că deţine cele mai mari rezerve mondiale, a demarat recent operaţiunile de explorare. Până şi în Rusia, care deţine cele mai importante rezerve de gaze convenţionale şi unde monopolul Gazprom a descurajat cercetările privind gazele de şist, preşedintele Vladimir Putin a cerut o evaluare a resurselor în vederea unei exploatări viitoare.
Cum se anihilează o revoluţie industrială
În Europa, lucrurile se fac însă altfel. Potrivit cercetărilor realizate până în prezent, rezervele europene de gaze de şist sunt mai mari decât cele americane, dar, cu toate acestea, ni se spune că o revoluţie care să reproducă pe pământ european ceea ce se î
