Aflat la Vaslui, premierul Victor Ponta a descoperit că mai există în România drumuri naţionale de pământ, neasfaltate. Acolo unde ele continuă să fie trecutul se află la el acasă. Între zonele respective şi cele cu autostrăzi, distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în secole. Viteza deplasării, calitatea traficului, frecvenţa autovehiculelor, felul în care se circulă, cantitatea şi calitatea mărfurilor duse şi aduse în regiune, timpul de desfăşurare al acţiunilor cotidiene, ba chiar şi reprezentările despre sine şi lumea înconjurătoare, totul este diferit şi totul intră sub influenţa acestei condiţii de existenţă; care e doar una dintre cele ce influenţează nivelul de trai, pe lângă destule altele.

În mai, ministrul Dan Şova spunea că drumul cel mai precar din România actuală este cel dintre Botoşani şi Suceava. Vechea cetate de scaun a Moldovei şi relaţia ei cu Botoşanii, cu Vasluiul a ajuns astăzi, aşadar, într-o subdezvoltare crasă, „beneficiind” de un îngrijorător deficit de atenţie din partea guvernanţilor ultimilor douăzeci şi ceva de ani. Odinioară, graţie aşezării sale strategice, Suceava era reşedinţa domnească privilegiată printre altele, chiar dacă Ştefan cel Mare avea o casă domnească minunată şi la Vaslui şi chiar dacă a ctitorit o biserică şi în Botoşani. În orice caz, zona era pe cât de înfloritoare îi permiteau timpurile să fie, între campaniile militare ale invadatorilor şi ritmul ezitant al dezvoltării economice din acele vremuri. Despre Suceava vremii lui Vasile Lupu scriu contemporanii străini, consemnând o mulţime de biserici, de şcoli, şi palatul domnesc, oferind imaginea unei anumite prosperităţi şi vitalităţi. Iată însă că modernitatea, unirea cea mică, din 1859, şi, în cele din urmă, abandonarea politicii comuniste de relativă nivelare a regiunilor ţării – pentru unii „în sus”, pentru alţii „în jos” – par să fi contribuit la decăd