Era odată o planetă curioasă. De forma unui măr aparent frumos, dar putred în mijloc, ea putea fi lejer locuită de o grămadă de specii. Însă una era majoritară – humanoizii. Nu pot fi numiţi oameni, căci asta ar implica şi aspectul moralităţii. Ei bine, în toată această adunătură de resturi hominide, s-au găsit unii, cu o părere grozav de bună despre posibilităţile lor mentalo-combinatorice, care să se numească „români”. Ăştia, pecia de pe muşchiul cel mai muşchi, sunt ferm convinşi că nu există pe planeta mai sus menţionată unii mai şmecheri în instalaţie ca ei. Lucru fals, căci nimeni nu este de neînlocuit. Ei, cu atât mai puţin.

Poate firesc, mizeria numită „România” cuprinde mai multe… să le spunem pături. Nu neapărat sociale, ci doar „pături”. Discuţia de azi se va axa pe una dintre acestea. Gibonii momentului – de ei este vorba – şi-au clădit averea şi influenţa pe neimplicarea, dezinteresul şi prostia celor mulţi, dar simpli, precum şi pe diverse ponturi, combinaţii etc. Să o luăm „mai tango” – cum ar spune cei din cercurile fotbaliştilor: civic este să te implici în viaţa societăţii din care întâmplător faci parte. Corect? Corect! Tot civic este să te enerveze când îmbuibarea sare calul. Bine, normal ar fi să se ia atitudine din prima. Pe plantaţia numită „România” nu sunt fireşti aceste lucruri. Dacă emiţi un mesaj (în care te întrebi mai mult retoric de ce nu se iau măsuri împotriva stării de „normalitate”), eşti imediat intrat în colimatorul barosanilor. Cercul strâmt riscă să devină şi mai scobit pe interior dacă vreunul din cloaca şmecherilor cu bani pleacă spre „întristare”. Aşa că megalomanilor, auto-închipuiţilor zei le sare muştaru’ cât ai zice „huo” când te interesezi de faptele lor. Aceloraşi specimene li se pare absolut natural să conducă entităţi publice pentru bunăstarea personală ori de grup. OK, s-a înţeles că pe giboni îi doare la