Divizia de private banking a UniCredit Ţiriac Bank a ajuns la un portofoliu de circa 3.000 de clienţi în urma tranzacţiei finalizate la jumătatea acestei luni prin care banca a preluat întreaga clientelă formată din persoane fizice a britanicilor de la RBS.
Înainte de preluare, UniCredit avea circa 1.130 de clienţi cu averi lichide de peste 200.000 de euro încredinţate băncii sub formă de diverse plasamente. Însă nu toţi cei aproximativ 2.350 clienţi de top transferaţi de la RBS îndeplinesc criteriul UniCredit de a avea active lichide de cel puţin 200.000 de euro pentru a fi consideraţi clienţi autentici de private banking. Totuşi, UniCredit s-a angajat ca întreaga clientelă RBS din gama Royal Preferred Banking să fie servită de divizia de private banking, cel puţin pentru o vreme.
De asemenea, s-a dublat echipa de consultanţi prin preluarea relationship managerilor de la RBS.
„Am preluat şi echipa RBS pentru a putea să-i cunoaştem mai uşor pe noii clienţi. Oricum relationship managerul este în centrul ofertei de private banking, încrederea fiind elementul-cheie“, spune Anca Eremia, directorul de private banking al UniCredit. Ea menţionează că toate condiţiile de preţ de la RBS se menţin, fiind schimbate numai codurile IBAN ale conturilor.
Depozitele reprezentau principala formă de plasament folosită de clienţii de top ai RBS. În schimb, UniCredit se concentrează pe promovarea produselor de investiţii.
„Urmăm o strategie de grup replicată pe fiecare piaţă şi prin care transmitem periodic clienţilor viziunea experţilor noştri pe toate clasele de active care pot fi accesate într-o manieră care să aibă sens. Evaluările sunt revizuite lunar. Grupul propune cinci modele de portofolii calibrate pe principalele profiluri de risc, iar noi le adaptăm. Nu facem însă portofolii discreţionare, această aborda