Ciclonul Phailin, cel mai violent care a afectat India în ultimii 14 ani, a provocat moartea a 14 oameni, potrivit unui bilanţ provizoriu dat publicităţii duminică, limitat de o vastă operaţiune de evacuare a peste un milion de persoane efectuată înainte de sosirea furtunii.
Această operaţiune de evacuare pare să fie cea mai importantă efectuată în istoria ţării din cauza unui fenomen climatic, au declarat autorităţile duminică pentru AFP.
"Precedenta evacuare de amploare a avut loc în 1990, în (statul) Andhra Pradesh, dar aceasta din urmă este mult mai vastă", a declarat Tripti Parule, un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru gestionarea situaţiilor în caz de catastrofe naturale.
Şeful operaţiunilor de salvare din statul Odisha, Pradipta Kumar Mohapatra, a declarat că aproape întreaga zonă aflată în pericol a fost evacuată înainte de sosirea ciclonului Phailin. "În total, am deplasat peste 861.000 de persoane. Este probabil cea mai mare operaţiune de evacuare din istoria Indiei", a subliniat el.
În statul vecin Andhra Pradesh, aproximativ 100.000 de persoane şi-au părăsit locuinţele. Împreună cu operaţiunile organizate în regiuni vecine, numărul total al persoanelor deplasate a depăşit un milion.
Populaţia locală a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în adăposturi.
"Ne este frică tuturor, (locuitorilor din) întregul sat le este frică, nu puteam să prevedem forţa (rafalelor de) vânt", a declarat pentru AFP Raj Kishor Muduli, în vârstă de 43 de ani, care locuieşte într-un orăşel în apropiere de Bhubaneswar, capitala statului Odisha.
Autorităţile au anunţat că au fost înregistraţi 14 morţi, 13 în (satul) Odisha şi unul în (satul) Andhra Pradesh.
"Sunt 13 morţi în (statul) Odisha şi unul în (statul) Andhra Pradesh. Am reuşit să limităm numărul victimelor", a declarat într-o conferinţă de presă Shashidhar Reddy,