Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Șeful CNADNR: „E și vina constructorului, și a noastră că nu s-a efectuat decât 5% din lucrări pe DN 66”

Publicat in Gorj Domino, luni 14 octombrie 2013 ·

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, a efectuat, vineri, o vizită neanunţată la şantierul de pe DN 66 Rovinari-Târgu Jiu-Bumbeşti Jiu. În urma vizitei, Neaga a tras concluzia că la modernizarea drumului lucrează mai puţin de zece muncitori, până în prezent fiind executat mai puţin de cinci la sută din lucrări, deşi ar fi trebuit finalizat un sfert din investiţie.

Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Neaga, a inspectat lucrările de reabilitare a DN 66, pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti-Jiu. Vizita de lucru a lui Neaga i-a prins pe picior greşit pe constructori: o treime din cei 50 de muncitori nu se aflau la lucru. Cei implicaţi în realizarea lucrărilor vor trebui să se prezinte în cel mai scurt timp la sediul companiei pentru a da explicaţii. Neaga a mai spus că în cazul în care graficele de lucrări nu vor fi respectate, vor fi aplicate penalizări de natură financiară. În privința lucrărilor, Narcis Neaga a spus că va cere o anchetă administrativă. „Sunt foarte nemulţumit de cele constatate pe şantierul de pe DN 66, dar vina pentru situaţia din teren nu este doar a constructorului, ci şi a CNADNR. De săptămâna viitoare, şeful de proiect şi şeful Unităţii de Implementare a Proiectului se vor muta la Târgu Jiu. Vor veni şi vor sta aici, ca să se şi lucreze până la urmă. Este şi o problemă a companiei, nu doar a constructorului. Voi cere o anchetă administrativă, să văd ce s-a întâmplat. Oricum, cei de la COMSA au venit la Bucureşti, au promis că vor muta munţii din loc, să nu umblăm la contract pentru că se vor apuca de treabă şi, pe teren, vedeţi şi dumneavoastră care e situaţia. Sunt foarte nemulţumit, dar mai am un pic de răbdare”, a declarat Narcis Neaga, șeful CNADNR.

Directorul general al Companiei Naţionale de Autost

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 19 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 57 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

O judecătoare de la Tribunalul Timiș a murit după ce a căzut de la etajul 7. Avea doar 41 de ani

Ziua Constanta acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit luni, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Sorina Lupşa era judecătoare la Tribunalul Timiş, informează Digi24.ro ”La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesi

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°