Vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a declarat, sâmbătă, la Buzău, că numărul de candidaţi înscrişi în competiţia internă pentru lansarea în cursa pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor este un lucru bun; mai mult, susţine acesta, PDL va susţine candidatul unic al dreptei indiferent dacă acesta va fi sau nu democrat-liberal:
„Faptul că s-au înscris în precampanie Cătălin Predoiu, Falcă şi încă o altă doamnă este foarte bine; nu ştim dacă unul dintre ei va fi candidatul dreptei, pentru că dreapta sigur va avea un candidat, indiferent de declaraţiile mai mult sau mai puţin belicoase. Dacă după alegerile europarlamentare candidatul PDL va avea cea mai mare opţiune de vot din rândul electoratului, va fi agreat de toată dreapta, dacă va fi alt candidat, cu mai multă susţinere din partea românilor decât candidatul Partidului Democrat Liberal, PDL îl va susţine, pentru că aşa trebuie să facem. Pentru că nu trebuie ca stânga, care are un electorat mai mic decât dreapta în România, să aibă preşedinte şi nu va avea”, a spus deputatul Cezar Preda.
Reamintim că în cursa internă pentru stabilirea candidatului Partidului Democrat Liberal la alegerile prezidenţiale din anul 2014 s-au înscris prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, precum şi consilierul PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti Simona Creţu.
De asemenea, liderul democrat-liberal buzoian este de părere că discuţia despre un tandem preşedinte-premier în vederea alegerilor prezidenţiale trebuie extinsă la o troică, prin alăturarea în această echipă a liderului de partid din care provin cei doi: „Eu aş extinde tandemul, pe care lumea nu îl înţelege; nu poţi să ai un tandem preşedinte-prim-ministru decât dacă ai o troică, preşedinte-prim-ministru-preşedinte de partid. Fără partid, care trebuie să fie sută la sută