La meciul de vineri, niște jurnaliști andorrani au tresărit auzindu-ți numele. "A, Lobonț! Roma!" Mi-au spus că te admiră de mult. Am avut un soi libidinos de mândrie jenantă...
Fiindcă, cu ceva vreme în urmă, la o prestație a ta la Națională, am avut o reacție nervoasă în scris. Cam de rapidist rănit, așa... Dar, prezența ta în poarta României la un meci, să zicem mai ușor - în măsura în care azi orice meci de calificări mai poate fi numit "ușor" - mi-a stârnit amintiri duioase. Cu tine. Fiindcă, ajuns victorios acasă taman din Andorra, m-am întors - ca rapidist - la beciul meu. La realitatea dureroasă: Liga 2 pentru noi...
Sigur, la valoarea ta excepțională, e de un milion de ori mai bine, comod, bănos chiar, să îmbătrânești jucând fie și câteva meciuri, dar la ditamai AS Roma... Nu la FC Rapid din "B"-un mioritic...
Ar fi absurd să pretind asta. E dreptul tău să evoluezi în acord cu talentul pe care îl ai. Și-l ai! Dar... ca orice rapidist sunt zgâriat de ceva: atașamentul tău ulterior la o altă echipă românească. Pe atunci rivală. Pricep: impresarul, aranjamentele, banii care ne guvernează gesturile... E și cazul Bratu. Dar eu nu-l pot uita pe "Loby" din Giulești... Ghiduș. "Caterincos". Cu Iencsi, Bundea, Pancone. Nebunatici care dădeau buzna, mascați, peste mine în camera de hotel.
... Când lui Adi Blid, jucând la Rapid, i-a rupt piciorul un rahat numit Tarnat, Liță Dumitru mi-a vorbit în avion despre "un puști formidabil de la Hunedoara"... Lobonț. Apoi, s-a ocupat de tine Grig Sichitiu.
Ai fost adoptat în marea familie giuleșteană. Știu că la "Giuleștina", revista mea neplătită de Copos nici azi, aveai o pagină - "Dragă Lobonț" - numai cu scrisori. Erai adulat... În Italia, la pregătire, "tata Grig" ți-a dăruit prima ta pereche de mănuși "Adidas". 100 de dolari, nene!!! Cu care m-ai rugat să-ți fac o poză. Și eu am o poză de Pa
