Ion Iliescu a rămas celebru prin multe formule mai mult sau mai puţin pitoreşti, de la – Să fiarbă în suc propriu! (Despre cei din Piaţa Universităţii, prima serie, din 1990, cea mai reuşită) pînă la Capitalismul de cumetrie (Cea mai bună, după opinia mea, pentru că a definit în chip pitoresc relaţia indisolubilă dintre botezuri, nunţi (fără înmormîntări), tăierea moţului şi miş-maşurile de corupţie).
Între altele, Ion Iliescu a îmbogăţit tezaurul de înţelepciune al Politicii dîmboviţene cu formula democraţie originală. Folosită de vorbitor, în zorii tranziţiei româneşti, pentru a desemna un ţel politic, sintagma s-a remarcat, ulterior, prin forţa de a surprinde o realitate:
Democraţia românească, deosebită de Democraţia – democraţie prin faptul că e originală sau, mai bine zis, zurlie.
Realitatea democraţiei noastre originale primeşte confirmarea în activitatea de aproape un an a Guvernului Ponta 2, zis aşa pentru a-l deosebi de Guvernul Ponta 1, fost, şi de Guvernul Ponta 3, în viitor.
Printre alte avantaje faţă de dictatură, democraţia autentică îl are şi pe acesta:
Din cînd în cînd, graţie a ceea ce se numesc alegeri (parlamentare, locale sau prezidenţiale), Poporului i se servesc cîteva straşnice iluzii:
1) Iluzia că decide de capul lui cine să conducă ţara sau localitatea.
2) Iluzia că vechii au fost daţi jos şi le-au luat locul noii, absolut noi.
3) Iluzia că, urmare a efortului fizic de a se deplasa pînă la urne şi de a ridica mîna pentru a apăsa ştampila pe un nume de om sau de partid, el va trăi mai bine.
Comuniştii au contestat şi contestă alegerile libere tocmai pe motivul că, la o adică, sînt o dibace păcălire a Poporului. Arghezi îşi intitula o tabletă dedicată campaniei electorale - Vino să mă păcăleşti!
Fără a contesta formula Păcălire, noi cr