Sute de copii aduşi cu forţa să se închine la moaşte, într-un pelerinaj infernal, cu 12 ore pe drum şi 12 ore de stat la coadă. Gheorghiţă, Andrei şi Maria, trei fraţi cu vârste între 5 şi 10 ani, au petrecut cele mai chinuitoare 24 de ore din viaţa lor. Au plecat cu noaptea-n cap din satul lor din Neamţ, au stat 10 ore la coadă şi încă nu terminaseră de urcat Golgota. Mama lor spune că această experienţă le va “lumina mintea”.

Muşcă dintr-un colac de praznic şi se uită dezorientat în jur. Cu picioarele în ghete, stă pe călcâie, ţinându-se de bara de metal a gardului. În poală, un batic. Îşi şterge naşul cu mâneca şi muşcă încă o dată din covrig. Mănâcă în linişte, stând cuminte pe bordura de la marginea străzii. De două ore nu s-a mişcat din loc şi de alte opt ore stă în frig.

Chirciţi în marea de oameni

Îşi trage căciula de pe ochi şi-şi aranjează fularul, apoi continuă să strângă, reflex, bara de metal. Se uită în gol printre zăbrele şi termină de mâncat şi ultima bucată din colac. Tace. Şi-a găsit altă ocupaţie: trece degetele printre franjurile baticului ce îi atârnă în poale. Fratele său mai mare îi mai întinde o jumătate de colac. Băieţelul muşcă din ea cu ochii închişi. Apoi ia bucata rămasă şi o dă mai departe surorii lui mai mici. Şi tace. Stau toţi aliniaţi, în şir indian, în spatele gardului şi privesc în gol înainte. Nu îşi vorbesc, nu pun întrebări, deşi niciunul nu ştie de ce este aici, cât trebuie să mai aştepte, ştiu doar atât: asta trebuie să facă.

Pe chipul băiatului mijlociu se citeşte o deznădeşte matură, un oftat repetat şi o undă de teamă, de dorinţă de a fi acasă, departe de locul acesta. Sora mai mică se lasă pe călcâie şi îşi pune capul în poala lui. Nu mai poate, a obosit în picioare. El n-o priveşte, dar o protejează instinctiv, îi trage pe frunte căciula roz cu motocei, apoi revine la franjurile baticulu