-AA+A
Două ore medievale, cu „Bordo Sarkany” foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNMulţumitor pregătită din perspectiva publicităţii, întâlnirea de la Sinagogă, de vineri, a trupei maghiare „Bordo Sarkany” cu publicul bistriţean a dobândit anvergura unui eveniment, prin orizontul de aşteptare creat şi de prezenţa melomanilor. Lansarea albumului de muzică medievală „Operencia”, realizat în acest an de „Bordo Sharkany”, a beneficiat de cunoştinţele pe care publicul din municipiu le-a primit prin cele câteva ediţii ale Festivalului „Bistriţa Medievală”.
Componenţii formaţiei au fost îmbrăcaţi în pitoreşti costume medievale, acestora alăturându-li-se dansatoarele din acelaşi ev ale grupului „Nosa” şi ale trupei „Sirius”. Melodii laice şi sacre, dar şi câteva compoziţii ale formaţiei în aceeaşi manieră au fost urmărite cu interes în atmosfera animată de tinerele dansatoare, toţi recreând pe scenă ceea ce a avut mai frumos evul de mijloc.
Trupa „Bordo Sarkany” este formată din Roland Dickmann (cimpoi medieval, schalmei, blockflote, fluier unguresc, fluier irlandez, percuţii, voce), András Bergics (cimpoi medieval, cimpoi unguresc, fluier unguresc, vioară, schalmei, voce), Márió Gál (tobe medievale, percuţii), Ernő Kiss (cister, tambur), László Szlama (cobză, ţiteră, schalmei, voce), Anna Németh (cimpoi unguresc, cimpoi scoţian, vioară).
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet