Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supravieţuitorii naufragiului de vineri susţin că libienii au tras asupra lor

Publicat in Adevarul, duminică 13 octombrie 2013 ·

Refugiaţi sirieni au declarat unor ONG-uri şi presei că s-a deschis focul împotriva lor imediat după ce au plecat din zona de coastă libiană, înainte ca ambarcaţiunea în care se aflau să naufragieze în sudul Maltei, vineri, când au murit peste 30 de persoane, relatează AFP.

Potrivit declaraţiilor acestora, citate de o serie de ziare duminică, ambarcaţiunea, care transporta câteva sute de imigranţi clandestini, majoritatea sirieni, a plecat joi de la Zuwara (Libia), o localitate situată la aproximativ 60 de kilometri de frontiera tunisiană.

Unii supravieţuitori - peste 200 din cei 270 până la 400 de pasageri -, găzduiţi în Malta şi pe Insula italiană Lampedusa, au povestit că ambarcaţiunea lor a fost vizată de tiruri imediat după plecare. UNHCR, care citează supravieţuitori, afirmă că există "mai mulţi pasageri răniţi", apreciind că focurile de armă provenea, "posibil, de la membri ai unor miliţii care trăgeau pentru a-i ucide".

Un sirian, Molhake Al Roarsan, în vârstă de 22 de ani, intervievat la Valletta de ziarul La Stampa, afirmă că "trei tineri au fost răniţi, doi la nivelul braţelor şi picioarelor", avansând ipoteza că aceste tiruri ar fi legate de un conflict între grupuri de traficanţi. "A avut loc o luptă furibundă, cineva a ţipat prin radio şi la telefon cerând să ne întoarcem pe uscat, dar căpitanul nu s-a oprit", a spus el.

Ziarul La Repubblica a publicat informaţii similare, scriind că focuri de armă au fost trase de pe un o navă "libiană de patrulare care făcea parte, probabil, din altă bandă criminală".

Într-o relatare de la Valletta, agenţia Ansa a citat martori care afirmă că "două persoane (au fost) ucise de tirurile" libienilor. "Trăgeau în toate direcţiile, la bord s-a instalat panica, oamenii încercau să se apere unii pe alţii", a declarat unul dintre ei.

Căpitanul ambarcaţiunii clandestine, un tunisian recunosc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°