Marius Iorga este managerul unei agenţii de turism
Înlocuitorul democrat liberalului Ionel Preda în Consiliul Local Focşani, Marius Iorga de la UNPR, şi-a publicat declaraţia de avere. Din aceasta reiese faptul că în familia sa, soţia aduce mai mulţi bani. La capitolul venituri, Marius Iorga trece sumele obţinute din dividende la două firme, 7.000 lei şi 9.000 lei, dar şi salariul soţiei sale la o bancă din Focşani care a fost, în anul 2012, de 17.000 lei, potrivit actului pubnlicat pe site-ul municipalităţii. Marius Iorga este managerul unei agenţii de turism din Focşani, MarioTur. Pe langă venituri frumuşele, familia Iorga mai deţine trei terenuri, două apartamente în municipiul Focşani şi o casă în Odobeşti. Consilierul municipal nu are datorii sau conturi în bancă. Marius Iorga a trecut în declaraţie şi alocaţiile celor doi copii ai săi. Marius Iorga a venit la CL în vara acestui an, după ce Ionel Preda de la PDL şi-a dat demisia. Marius Iorga este şi preşedinte la UNPR Focşani. (I. CREŢU)
Marius Iorga este managerul unei agenţii de turism
Înlocuitorul democrat liberalului Ionel Preda în Consiliul Local Focşani, Marius Iorga de la UNPR, şi-a publicat declaraţia de avere. Din aceasta reiese faptul că în familia sa, soţia aduce mai mulţi bani. La capitolul venituri, Marius Iorga trece sumele obţinute din dividende la două firme, 7.000 lei şi 9.000 lei, dar şi salariul soţiei sale la o bancă din Focşani care a fost, în anul 2012, de 17.000 lei, potrivit actului pubnlicat pe site-ul municipalităţii. Marius Iorga este managerul unei agenţii de turism din Focşani, MarioTur. Pe langă venituri frumuşele, familia Iorga mai deţine trei terenuri, două apartamente în municipiul Focşani şi o casă în Odobeşti. Consilierul municipal nu are datorii sau conturi în bancă. Marius Iorga a trecut în declaraţie şi alocaţiile celor doi copii ai săi. Marius Iorga a