Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, a părăsit duminică spitalul din Buenos Aires unde a fost operată cu succes săptămâna trecută pentru neutralizarea unui hematom cerebral, relatează AFP.
"Dată fiind evoluţia post-operatorie favorabilă, s-a decis externarea preşedintelui", a anunţat Fundaţia Favaloro, clinica privată din Buenos Aires unde s-a derulat intervenţia chirurgicală.
Cristina Kirchner, în vârstă de 60 de ani, a părăsit spitalul duminică după-amiază.
Cristina Kirchner a fost operată cu succes, marţea trecută, pentru neutralizarea unui hematom cerebral.
Preşedinţia Argentinei a anunţat că Cristina Kirchner a suferit pe 12 august un traumatism cranian, după o cădere, investigaţiile medicale evidenţiind un hematom cerebral. Preşedinţia nu a oferit detalii despre circumstanţele în care Kirchner s-a lovit la cap.