Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru pe Drumul Sării, de miercuri, la Turda

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 14 octombrie 2013 ·

Teatru pe Drumul Sării, Festival de Teatru şi Arte Performative ediţia a doua, va avea loc în perioada 16-18 octombrie 2013 la Turda.

Şi în acest an, festivalul cuprinde spectacole cu actori renumiţi, ateliere adresate tinerilor actori şi studenţilor, dezbateri şi producţii pentru copii.

Printre invitaţii de marcă ai acestei ediţii se numără actorul Ion Caramitru, care va susţine, în premieră, un atelier dedicat recitării poeziei în spaţiul teatral, actorul şi regizorul Vladimir Brânduş, din Germania, care va evoca momente din istoria teatrului turdean, coregraful Florin Fieroiu şi muzicianul Vlaicu Golcea, care vor coordona un atelier de teatru-dans, precum şi critici de teatru, scriitori, universitari şi jurnalişti din toată ţara. Atelierele de teatru vor avea loc în Amfiteatrul Salinei Turda. De asemenea ne vom bucura de o întânire teatrală amicală cu actorul George Mihăiţă pe data de 18 octombrie 2013, orele 10.00 la sediul teatrului.

Se vor afla la Turda, de asemenea, actori cunoscuţi, precum Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Vladimir Găitan, Virginia Mirea, Valentin Teodosiu, Nicolae Urs care vor juca în cele două spectacole invitate, dedicate publicului turdean, Măscăriciul şi Revizorul.

Premiera spectacolului Omul cu chitara de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuţiu şi cu Marius Bodochi în rolul principal, va deschide a doua ediţie a Festivalului de Teatru şi Arte Performative ”Teatru pe Drumul Sării” de la Turda.

Montarea renumitului regizor Mihai Măniuţiu pune în valoare un text plin de emoţie, incisiv şi poetic totodată, al unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi europeni contemporani, Jon Fosse, înscriindu-se în programul estetic asumat de Teatrul Municipal din Turda. Spectacolul a participat deja la Festivalul ”Zile şi Nopţi de Teatru European” de la Brăila, la începutul acestei luni de unde s-a întors cu trofeul festivalului.

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 2 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum o ora
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 4 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 4 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 3 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum o ora
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 23 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Vremea

București
acum

18°
dum.

16°/25°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

18°/22°
lun.

17°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°