Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE a trecut mai multe proiecte energetice care inlcud România pe o listă pentru posibile fonduri UE

Publicat in Ziua de Cluj, luni 14 octombrie 2013 ·

CE a inclus mai multe proiecte energetice la care participă şi România, între care AGRI şi un gazoduct pe traseul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, pe o listă de 250 de "proiecte de interes comun" la nivelul UE, care pot beneficia de finanţare totală de aproape 6 miliarde euro în perioda 2014-2020.

Proiectele pot avea acces la sprijin financiar prin intermediul mecanismului Conectarea Europei, în cadrul căruia a fost alocat un buget de 5,85 miliarde de euro pentru "infrastructurile de transport energetic transeuropene în perioada 2014-2020", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

Astfel, proiectele care vizează Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector (AGRI) şi sunt eligibile pentru fonduri europene includ gazoductul Constanţa - Arad - Csanadpalota (Ungaria) şi terminalul de gaze naturale lichefiate de la Constanţa. AGRI face parte din coridorul energetic prioritar Gas East.

România este inclusă, de asemenea, în două seturi de proiecte în cadrul coridorului sudic de transport al gazelor naturale (Southern Gas Corridor).

UE vrea să finanţeze un set de proiecte de infrastuructură de transport scalabilă, precum şi echipamente pentru livrarea pe piaţa UE a minim 10 miliarde de metri cubi pe an din regiunea Mării Caspice, prin Georgia şi Turcia. Sunt posibile două rute, prin Europa de Sud-Est către Austria şi prin Marea Adriatică către Italia, notează Comisia.

Astfel, ar putea beneficia de finanţare europeană în acest context un gazoduct care să lege UE de Turkemnistan prin Turcia, Georgia, Azerbaidjan şi Marea Caspică, o staţie de pompare a gazului natural în Grecia, gazoductul Grecia - Albania - Italia (Trans-Adriatic Pipeline - TAP), un gazoduct Grecia-Italia prin Marea Adriatică (Interconectorul Turcia-Grecia-Italia - ITGI), precum şi o conductă Bulgaria-România-Ungaria-Austria.

Gazoductul Bulgaria-România-Ungaria-Au

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°