Credincioşii musulmani din România, asemeni întregii lumi islamice, celebrează începând de marţi 15 octombrie, conform Calendarului Islamic – Luna Zilhicce, timp de patru zile, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul islamic – Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului).
Pentru întâmpinarea, conform tradiţiei islamice, a acestui eveniment, Muftiatul Cultului Musulman din România a coordonat direct pregătirile pentru sărbătorirea Kurban Bayram-ului în cadrul tuturor comunităţilor musulmane din ţară, oferind pachete alimentare cu carne de vită şi oaie (kurban).
“Kurban Bairam este o sărbătoare, în egală măsură, a confirmării credinţei în Allah şi a manifestării generozităţii, ajutorării aproapelui ... Am decis, în consecinţă, să coordonăm prinosul de dărnicie şi întrajutorare manifestat de cei cu stare materială bună, de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanta, de fundaţiile culturale şi asociaţiile oamenilor de afaceri, cat si în parteneriat cu ONG- uri din afara ţǎrii, pentru că noi, prin imamii noştri, cunoaştem cel mai bine comunităţile locale şi nevoile lor, şi astfel putem să oferim kurbanul, în toate satele, oraşele si judetele unde avem comunităţi religioase. Anul acesta sacrificăm peste 200 de bovine, pentru celebrararea Kurban Bayram-ului şi vom oferii peste 8000 de pachete cu carne de bovină a câte 3 kg fiecare, credincioşilor musulmani dar şi celor de alte confesiuni ” – a precizat muftiul.
Sărbătoarea Sacrificiului ( Kurban Bayram) comemorează, la sfârşitul pelerinajului la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, gestul de sacrificiu al profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, a fost pus să aleagă între dragostea faţă de propriul fiu şi adoraţia Creatorului Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate.
Pentru a-şi exprima credinţa necon