Judeţul are cinci nume printre cele mai importante companii naţionale, potrivit Top 100 Antreprenori Generali în Construcţii, realizat de IBC Focus, care monitorizează piaţa din domeniu.
Clasamentul a fost întocmit în funcţie de cifra de afaceri din 2012. Faţă de anul trecut, în top au intrat două companii, Napoca şi TCI Contractor General, dar a ieşit Transilvania Construcţii, arată compania de consultanţă, pentru ZIUA de CLUJ. Pe o piaţă a construcţiilor încă afectată de criza economică şi imobiliară, doar cele două societăţi apărute acum în top au avut în 2012 o activitate mai bună, în cifre, faţă de anul precedent.
Acomin
Cea mai bine plasată societate cu sediu înregistrat în Cluj în topul naţional al constructorilor este Acomin, care a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de 132,2 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de anul precedent. Societatea a înregistrat un profit de 1,5 milioane de lei, în scădere cu 60% faţă de 2011. Numărul de salariaţi a crescut însă la 367 în 2012, faţă de 300 în 2011, arată datele Ministerului Finanţelor. Potrivit celor mai recente informaţii publice, Acomin, cu sediu central în Deva şi grupuri de şantiere în Cluj şi Oradea, este parte a Quasar Grup, conglomerat de firme cu activitate în construcţii, comerţ, turism şi servicii. Acomin are în portofoliu construcţii civile, administrative, sociale şi rezidenţiale, a avut contracte din bani publici şi pentru dezvoltarea de domenii schiabile. Reprezentanţii Acomin nu au răspuns solicitării ZIUA de CLUJ privind informaţii legate de activitate sau de proiectele acum în derulare.
Construcţii Napoca
Cea mai spectaculoasă prezenţă clujeană din perspectiva cifrelor o marchează pe datele din 2012 Societatea de Construcţii Napoca. În anul precedent, Napoca a trecut printr-o schimbare de acţionariat, omul de afaceri cu activitate pe piaţa construcţiilor