Un bărbat din comuna Golești a ajuns la spital cu răni grave, după ce mașina pe care o repara s-a pus în mișcare și l-a accidentat. Evenimentul rutier s-a produs la finele săptămânii trecute, pe drumul comunal 160, în comuna Dumbrăveni.
Potrivit polițiștilor, Nicuşor L., de 44 ani, din Goleşti, în timp ce conducea o autoutilitară Roman, a oprit pe marginea drumului pentru a remedia o defecţiune la roata stânga faţă. În timp ce şoferul lucra, autoutilitara s-a pus în mişcare, acroşându-l pe acesta cu puntea din faţă. Bărbatul s-a ales cu răni grave. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier. Cel mai probabil, bărbatul a uitat să lase autoutilitara în viteză sau să tragă frâna de mână.
Un alt accident s-a produs la Suraia, pe drumul județean 204 G. Evenimentul rutier a fost anunțat duminică seara, la ora 19.30. Potrivit polițiștilor, „D. Costică, de 52 ani, din localitate, în timp ce conducea un atelaj hipo tractat de un cal, a pătruns pe contrasens şi l-a accidentat uşor pe biciclistul P. Mihăiţă, de 24 ani, din aceeaşi localitate, care circula regulamentar. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”.
Și pe drumul județean 205 R, pe raza comunei Cotești, a fost întregistrat un accident. Un tânăr de 19 ani, din Poiana Cristei, Mădălin C., în timp ce conducea un autoturism Dacia, din cauza neatenției, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ajuns cu mașina pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un alt autoturism Dacia, condus regulamentar de Ion G.. În urma coliziunii, o femeie de 52 de ani, din Focșani, Lenuța G., care se afla în mașina care circula regulamentar, a fost rănită ușor. Și în acest caz a fost deschis dosar penal de cercetare, pentru a se stabili c