-AA+A

Ne lăudăm şi pe la alţii cu frumuseţea ţării noastre şi adesea poate nu-i prea încântă aceasta; patria este mama poporului sau ca şi mama; ştiut este că nimeni nu-şi iubeşte mama pentru că este frumoasă, ci pentru că este mama sa.

În aceste luni, în aceşti ani, mai mult ca altădată, auzim nesfârşite discuţii despre bogăţiile ţării noastre, pe care se înghesuie străinii să le scoată din adâncuri şi de acolo să ne picure şi nouă în pungă ceva, cât de cât. Oamenii din alte părţi care se îndeletnicesc cu scosul aurului nu sunt prea îngrijoraţi de viitorul nostru, şi chiar unii autohtoni cred că e bine să trăiască generaţiile de acum mai bine, iar cele următoare să găsească soluţii pentru un trai care să le convină.

Revenind la exploatarea aurului pe care îl iubesc investitorii ce fac presiuni asupra României, aduce şi ea partea sa de ponoase, pe care nu le poate ocoli nicio tehnologie. Aşa cum lângă floarea de trandafir este ghimpele care muşcă, se spune că cianura infestează apa, produce cancer şi alte cele cu nimic mai dulci decât moartea.

Pierderea aurului poate produce întregii naţii amărăciune, nu numai la modul ideal, ci şi în ce priveşte standardul de viaţă nemijlocită, de zi cu zi. Merită să ne întrebăm ce va rămâne din munţii în care s-a ascuns minereul? Poate un peisaj lunar, dezolant, cum se pot vedea deja în ţara noastră, chiar în locurile în care se lucrează, sau, prin alte părţi, peisaj brutalizat, pe care îl putem admira la televizor ori în reviste.

Când urmaşii noştri de peste o sută-două de ani vor vedea imaginile cu munţii noştri împăduriţi, de o frumuseţe rânduită de Dumnezeu în ţara pe care a vrut să o păstreze pentru Sine şi ne-a dat-o nouă pentru că am lipsit de la împărţirea cu toate naţiile prezente, vor avea ce să regrete. Nu trecem cu vederea faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a numit România „Grădina Maicii Do