Toată lumea cunoaşte, de-acum, întîmplarea lui Tünde Lakó-Péterfi. Morcovi şi murok, amendă pentru etichete bilingve, saci de mărunţiş. Aş vrea să analizez un pic reacţiile la această întîmplare.
Prima, să-i zicem ”trianonistă”, spune-aşa: nu şi nu va fi bine niciodată, măcar pînă cînd Ardealul n-o să devină din nou pămînt maghiar cum a fost dintotdeauna şi trebuie să fie deoarece… şi poţi să asculţi mult şi bine cursul de istorie defetist, ofensat şi ofensiv.
A doua e cea pe care trebuie s-o numesc ”liberalistă” cu tot ridicolul acestei denumiri. Cei care reacţionează aşa au convingerea că nu e bine să vorbeşti despre conflicte, nu e bine să pui degetul pe rană, nu s-a văzut încă om care n-a ştiut care-i morcovul şi care gulia, să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, ce bine e nouă dacă nu vorbim degeaba – în definitiv, nu există conflict dacă nu vorbim despre vreunul.
Primii strigă ”autonomie”, ”Trianon”, „Tőkés”, ”Ţinutul Secuiesc” de parcă cîteva taguri ar rezolva totul; cei din categoria a doua enumeră cuvinte ca ”linişte”, ”pace”, ”comportare matură” de parcă astea ar însemna să înghiţi şi să taci ori de cîte ori vezi o anomalie.
Nu, autonomia nu e o panacee: nu se va face din nimic şi nu va prinde roade din nostalgia-Trianon. Autonomia nu e ceva nemaiauzit în Europa, dar nu e nici un cuvînt de magie care va schimba peste noapte soarta celor care speră asta. Or, pînă acest moment autonomia e plină de romantism şi are un proiect sublim dar care lipseşte cu desăvîrşire sau cel puţin nu se vede de aburii trecutului din pădurea adormită.
Dar nici să fii liberal nu înseamnă să negi ceea ce este evident şi să te superi pe cei care au avut nesimţirea să arate că este evident. Nu înţeleg (şi nu sunt singurul) oare de ce i-a deranjat pe autorităţi în asemenea hal nişte etichete bilingve într-un oraş în care maghiarii sunt cu mult peste 20 % (de fa
